Alege-te pe tine fără vinovăție
Sunt Nicoleta Neagoe și lucrez cu oamenii care s-au pierdut pe sine încercând să fie iubiți.
Nu cred în iubirea care cere să te abandonezi.
Nu cred în relațiile în care unul duce tot, tace tot, iartă tot și numește asta maturitate.
De peste 30 de ani lucrez cu energia omului, cu emoțiile, cu tiparele relaționale, cu trauma, cu frica, cu vinovăția și cu acele locuri interioare în care omul știe teoria, dar tot reacționează din aceeași rană.
Am studiat tarotul ca limbaj al arhetipurilor, astrologia ca hartă a structurii interioare, radiestezia, lucrul energetic și, în prezent, aprofundez hipnoza ericksoniană. Dar, dincolo de orice metodă, am învățat un lucru simplu: omul nu se schimbă cu forța și nu se vindecă prin dependență de altcineva. În munca mea respect liberul arbitru.
Nu creez dependență.
Nu îți spun ce vrei să auzi doar ca să rămâi lângă mine. Uneori sunt directă.
Uneori adevărul doare.
Dar nu îl folosesc ca să rănesc, ci ca să deschid un loc în care tu să poți vedea ce ai făcut cu tine.
Lucrez cu oameni care au obosit să fie puternici pentru toți.
Cu femei care au confundat iubirea cu sacrificiul.
Cu oameni care au succes în exterior, dar în interior simt că nu mai au aer.
Cu cei care au ținut familii, relații, afaceri, imagini, responsabilități și au uitat să se mai țină pe ei. Nu sunt un terapeut scorțos și nu sunt un guru.
Sunt un om real.
Râd, plâng, muncesc, cresc pisici, scriu, mă enervez, învăț, greșesc, mă ridic și merg mai departe.
Iar în cabinet, când sunt în fața unui om, las tot ce este al meu la ușă și intru curat în spațiul lui. Munca mea nu este despre a te repara. Este despre a te ajuta să te întorci la tine. Relații fără sacrificiu. Adevăr fără cruzime. Recalibrare emoțională fără dependență.